Filippo Tenisci

Instrument
Pian
Țară:
Italia

Program

[18/09/2020 - ora 20:00]
Recital de pian - Ateneul Mr.Gh. Pastia

BIOGRAFIA

Trei puncte necoliniare determină un plan. Aceasta este una dintre cele mai importante teoreme ale geometriei în spațiu. Fiecare plan, este o nouă formă de viață, iar pianistul, așezat în fața unui pian, urmând notele unei piese, reușește, printr-o geneză misterioasă, să dea naștere unui moment. Unul atât de viu, de intens, care nu moare decât în uitarea celui care a fost prezent. Luate în parte, câte două, toate cele trei puncte sunt coliniare; legate printr-o vrajă cu o formulă necunocută. Pianistul simte piesa și, indiferent de natura ei primoridială, ea devine un avatar transfigurat de emoția lui. Pianul, la rândul său, dă glas piesei. El o povestește…uneori domol, alte ori nervos, îndrăgostit sau răzbunător. Pianistul se îndrăgostește de instrumentul său și nicio forță a pământului nu va mai reuși să-l despartă de el. V-aș întreba „Vă place Liszt?”, dar știu că îl veți iubi oricum atunci când îi veți asculta piesele interpretate cu atâta măiestrie de Filippo Tenisci. El este unul dintre punctele planului pe care îl formează împreună cu instrumentul său și partiturile lui Listz, pe care le studiază cu atâta pasiune.  

Născut în 1998 la Tirana, și-a început studiile în copilărie sub îndrumarea maestrului Emira Dervinyte. 

În iulie 2019 a absolvit nota 110 cum Laude la Conservatorul de muzică „G. Braga” din Teramo, conventionat cu Academia „Aimart” din Roma, discutând teza și prezentând un recital solo dedicat în întregime compozitorului Franz Liszt.

A participat la mai multe masterclass-uri cu renumitii maeștri Roberto Galletto, Justas Dvarionas, Uta Weyand, Jun Kanno, Ralf Nattkemper, Ewa Pobłocka, Elisabetta Guglielmin, Boris Petrushansky, Elisso Virsaladze și Daniel Rivera.

A fost premiat în mai multe competiții internaționale, printre care: Insieme per Fare, Orașul Tarquinia, Orașul Bucchianico, 7 Note Romane, Dinu Lipatti, 88 Tasti, Note in armonia, Concursul internațional de muzică „Orașul Pesaro”, Orașul Magliano Sabina, „La Palma D’Oro” de S.Benedetto del Tronto, Visconti, Premiul New Talents of Italy 2019, Giangrandi-Eggmann Award. 

În mai 2018 a fost proclamat câștigătorul absolut al International Competition for Youth “Dinu Lipatti”,  câștigând o bursă, premii prestigioase și un concert premiu in  „Festivalul Internațional al Talentelor Tinere – Propatria”.

Este membru fondator al Asociației de Tineret Riccardo Cerocchi încă din primăvara anului 2019.